Seara trecută, Celine Dion (56 de ani) a susținut un moment artistic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024. Se află printre puținele apariții publice ale vedetei, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă. A fost îndelung aplaudată și felicitată de cei prezenți, dar și în mediul online. Iată detaliile!
Vineri seara, 26 iulie 2024, a avut loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024. Celine Dion a susținut un moment artistic în fața tuturor, iar revenirea pe scenă a fost cât se poate de emoționantă. A fost cea mai grandioasă apariție publică a vedetei, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă și rară.
De asemenea, apariția acesteia, dar și a lui Lady Gaga a fost așteptată cu entuziasm de fani. Aceștia nu au ținut cont de ploaie și s-au adunat în număr mare în fața hotelurilor celor două cântărețe internaționale și le-au așteptată vreme îndelungată.
Artista în vârstă de 56 de ani a strălucit pe scenă, în fața mulțimii. A îmbrăcat o rochie albă care a atras toate privirile. Deși are o condiție medicală fragilă, cântăreața a urcat pe platforma amenajată pentru această ceremonie și i-a încântat pe cei prezenți cu vocea ei. A intrepretat una dintre piesele lui Edith Piaf, și anume „L’Hymne à l’amour”.
„Sunt onorată că am cântat în această seară la ceremonia de deschidere şi extrem de bucuroasă că m-am întors într-unul dintre oraşele mele preferate! Mai presus de toate, sunt atât de fericită să sărbătoresc aceşti sportivi extraordinari, cu toate poveştile lor de sacrificiu şi determinare, durere şi perseverenţă.
Cu toţii v-aţi concentrat atât de mult asupra visului vostru şi, indiferent dacă veţi lua sau nu o medalie, sper că faptul că sunteţi aici înseamnă că visul vostru a devenit realitate! Ar trebui să fiţi cu toţii foarte mândri, ştim cât de mult aţi muncit pentru a fi cei mai buni dintre cei buni. Rămâneţi concentraţi, continuaţi, inima mea este cu voi!”, a scris solista pe internet.
Vezi și Ion Țiriac, reacție acidă după ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024: ”Travestiți și…”
Vezi și Nadia Comăneci, apariţie de milioane la Jocurile olimpice! Şi Rafael Nadal s-a uitat lung la ea
Celine Dion traversează o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere medical. Suferă de Sindromul Persoanei Rigide. În cadrul documentarului „I Am: Celine Dion”, vedeta vorbește deschis despre chinul pe care îl trăiește în urma problemei de sănătate. Într-o secvență, artista a fost surprinsă în timp ce avea convulsii. Vezi AICI mai multe informații și imagini. Vedeta în vârstă de 56 de ani a precizat că boala a apărut din cauze necunoscute.
Sursă foto: Instastory Celine Dion, capturi video Youtube – Eurosport